ÎNCREDEREA COPIILOR ÎN PĂRINȚI

-referat-

MOTTO: „Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti.” – N. Iorga

„Un copil poate oricand sa-l invete pe un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste.”

De multe ori ni se întâmplă să uităm faptul că noi ca părinți suntem niște modele pentru copiii noștri. De fapt, copiii noștri caută să ne copieze în cele mai mici amănunte. De aceea suntem datori să avem grijă cum ne comportăm și ce cuvinte folosim în prezența copiilor noștri. Problemele noastre de familie, discuțiile pe care le avem între noi nu trebuiesc rezolvate în niciun caz în fața copiilor. Una dintre imaginile cele mai distrugătoare în ceea ce privește încrederea copiilor în părinți este atunci când cei doi se ceartă sau își adresează cuvinte urâte, vulgare unul altuia în fața copilului. Părintele este un punct de reper pentru orice copil, este un suport fără de care copilul este dezorientat, așadar părintele trebuie să aibă multă grijă în ceea ce privește comportamentul ireproșabil în fața copiilor. Mai bine este să suporte cu stoicism problemele din familie decât să clacheze în fața copiilor! În momentul în care acest punct de reper este distrus, de cele mai multe ori copilul este dezorientat iar viața și comportamentul lui intră în derivă. Așa se explică faptul că cei mai mulți copii care au probleme cu delicvența juvenilă provin din familii dezorganizate, cu părinți despărțiți, alcoolici, din familii în care violența în familie este la ea acasă, din familii care, practic, nu mai sunt FAMILII pentru ei. De ce? Pentru că ori de câte ori copilul este nesigur de un anumit lucru își privește părinții drept în ochi, căutând un punct de reper și un ajutor care să-i ghideze către răspunsurile pe care le caută. Poate un copil să găsească astfel de răspunsuri în ochii părinților atunci când ei au probleme? Pot astfel de părinți să-și ajute copiii? Mai sunt astfel de părinți modele pentru copii? Cu siguranță, nu! Așadar, părinții trebuie să fie și să rămână primul și cel mai important sprijin și reper moral pentru copiii lor.

Întrebarea care se pune este ce se întâmplă cu copiii care nu găsesc niște modele corespunzătoare în părinții lor. În cazul acesta, un caz nefericit dealtfel, copiii, care au nevoie totdeauna de modele, deoarece personalitatea lor este în formare, vor căuta modele într-altă parte, în afara familiei. Din păcate, de cele mai multe ori modelele pe care și le aleg nu sunt cele mai potrivite, deoarece ei găsesc astfel de „modele” în interiorul anturajului lor. Problema este că aceste modele sunt, de obicei, negative. În acest caz, dacă comportamentul copilului nu este corectat la timp, se poate ajunge la devieri grave de comportament. Așa se face că există copii care fură, la îndemnul colegilor de anturaj – pe principiul „dacă el poate, eu de ce n-aș putea!” – copii care fumează, copii care consumă alcool, etnobotanice etc., și toate astea pentru că nu au găsit modelul potrivit în familie. Fetele pot adopta un comportament nepotrivit, căzând foarte ușor în plasa traficanților de „carne vie” ori pot avea un comportament deviant luând ca model diferite vedete din lumea mondenă. Așadar, mare grijă la ce fel de modele suntem noi înaintea copiilor! Suntem modele pozitive? Suntem modele negative?

 Cauzele neîncrederii copiilor în părinți

 1. Pe primul loc se află discuțiile în contradictoriu ale celor doi soți în fața copiilor. Certurile dintre cei doi soți șubrezesc încrederea pe care copilul o are în părinți, deoarece în acel moment copilul nu-i mai percepe ca pe două persoane puternice, care pot face față oricăror situații, ci ca pe două persoane slabe, care dau vina unul pe celălalt pentru eșecurile din relația lor, în loc de a-și asuma fiecare răspunderea pentru restaurarea situației familiale și pentru rezolvarea problemelor.

2. De cele mai multe ori, părinții nu sunt consecvenți în luarea măsurilor pentru îndreptarea greșelilor copiilor. În felul acesta, copiii îi percep, încă o dată, ca pe niște persoane slabe, incapabile de a rezista „șantajului” lor. Părinții se lasă prea ușor convinși de rugămințile sau lacrimile copiilor să îi ierte. În felul acesta, în mintea copiilor se naște ideea că și data viitoare va fi la fel.

3. O altă greșeală a părinților este aplicarea de pedepse inutile atunci când nu este cazul. Greșelile mici pot fi trecute cu vederea după o mustrare făcută pe înțelesul copiilor. Copiii trebuie mai întâi făcuți să înțeleagă ce anume au greșit și cum trebuie să-și recupereze greșeala. Altfel, riscăm ca ei să nu înțeleagă unde și când au greșit, să nu-și recunoasă greșeala și data viitoare să recidiveze.

4. Chiar și atunci când greșeala trebuie pedepsită, pedeapsa trebuie să fie pe măsura greșelii, nu trebuie exagerat. Părinții care dau dovadă de autoritate exagerată vor fi percepuți întotdeauna de către copii ca niște tirani, de care trebuie să asculte de frică. Ei nu vor avea niciodată respect pentru astfel de părinți, nici chiar atunci când vor fi mari. Respectul nu se câștigă prin frică, ci prin încredere!

5. O altă greșeală a părinților este incapabilitatea lor de a fi prieteni cu propriii lor copii. În acest sens, există două direcții total opuse. Unii spun: „Îmi iubesc copilul, dar nu trebuie să-i arăt. Îl sărut numai în somn.” Greșit! Copilul are nevoie să vadă că este iubit, dar trebuie să vadă și că părinții săi sunt niște persoane corecte, care nu tolerează greșelile lor și care nu pot fi „șantajabili” de către ei. Altă atitudine este: „Eu te-am făcut, eu te omor!” În cazul acesta, copiii nu-și vor percepe în niciun caz părinții ca pe niște prieteni, ci mai degrabă ca pe niște dușmani ai lor, ca pe niște persoane care le doresc răul, mai ales dacă astfel de replici se repetă. Așadar, ei îi vor percepe ca pe un pericol, nu ca pe o sursă de încredere.

În concluzie, comportamentul copiilor depinde foarte mult de comportamentul propriilor părinți, care nu sunt altceva decât o oglindă fidelă pentru ei.

 Prof. înv. primar Dorel Puchea

About Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 43 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie
Acest articol a fost publicat în referate și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s