Din nou la școală

pionier

Mâine reîncepe școala. Iarăși. Pleonasm? Fie, numai de data asta, în mod voit. Mai sunt patru săptămâni până la finele semestrului. Iar nervi, iar trezire de dimineață, iar navetă, iar abonament, iar teme de corectat, iar… Aceeași rutină zilnică! Asta e! A fost alegerea mea. De fapt, a fost visul meu. Nu s-a împlinit decât parțial, pentru că eu mi-am dorit foarte mult să devin profesor de limba română, Acum sunt profesor pentru învățământul primar. Bine și așa! De fapt, foarte bine! Nu înțeleg de ce mă tot plâng atât! Nu eu mi-am dorit? Nu eu am făcut nopți albe pe vremea când eram la facultate? Am avut un vis, mi l-am îndeplinit cu ajutorul lui Dumnezeu.

Foarte mulți din vremea mea au avut visuri. Unii își doreau să devină doctori, alții profesori, alții ingineri… Așa era pe vremea mea. Vremuri bune? Nu, nicidecum, dar totuși vremuri care acum mi se par frumoase. Poate nu aveam decât o coajă de pâine (la propriu), dar mi-a plăcut cartea și mi-am dorit să fiu profesor de română. Pentru că îmi place foarte mult limba română. Iubesc limba română. O ador. Mă uit la tinerii din ziua de azi. Cei mai mulți dintre ei nu mai au visuri. Sau au visuri prea mici. Puțini își mai doresc să învețe o profesie și mulți vor să cunoască (dacă se poate fără să învețe) o meserie. Poate vă întrebați de ce fac disocierea între profesie și meserie. Când eram la facultate profesorul Vasile Molan, un om deosebit și un ilustru cadru didactic universitar, care cunoaște tainele învățământului primar deoarece de aici a pornit, ne-a învățat un lucru extrem de interesant, și anume acela că a fi învățător/profesor este o profesie, nu o meserie. O meserie poate fi aceea de tractorist, șofer, tâmplar sau mai știu eu ce ocupație care nu are nimic nobil în ea. Dar PROFESIA de cadru didactic este nobilă prin faptul că în mâinile noastre se află viitorul țării. Adevărat, deocamdată e în stare brută. Tocmai aici intervine arta de a ști să modelezi copiii, de a face ca orice vis să devina realitate. Așa cum visul meu a devenit realitate deoarece i-am avut drept modele pe învățătorul meu și pe profesorul meu de limba română din generală.

Așadar,copii, vă îndemn aveți visuri cât mai înalte, nu vă limitați doar la orizontul apropiat! Zburați ca vulturii! Părinți, dați posibilitatea copiilor voștri să aibă visuri cât mai înalte! Scoateți-vă din vocabular expresii de genul: „Lasă că nu se face doctor!” Și dacă…? Știți voi ce om de știință zace în copilul vostru? Colegi profesori, canalizați visurile copiilor! Să nu ne oprim doar la a ne face datoria pentru un salariu, să mergem mai departe, cât mai departe, cât putem de departe, până la limită, dacă este cazul! Uneori cred că nu ne dăm seama că viitorul țării stă în mâinile noastre și ce viitor strălucit poate avea țara asta!

About Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 43 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie
Acest articol a fost publicat în cadre didactice, didactic, diverse, educatori, școală, social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s