În așteptarea lui Moș Crăciun

A sosit iarna. Fulgi mari și pufoși se strecoară din cer și cad pe pământ, plutind în rotocoale. E ger, iar fumul se ridică lent către cer de pe coșurile caselor. E vremea colindelor, când copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun.

Mihai și Gabriela, două personaje imaginare, au plecat la colindat împreună cu mama lor care-l poartă în brațe pe frățiorul lor cel mai mic, George. Merg cu pași greoi. Se deplasează greu prin omătul gros ca o plapumă a pământului. Obrajii li s-au făcut roșii ca focul. Unul dintre ei poartă în mână o stea.

Iată că au ajuns la poarta unei case. Copiii încep:

„Steaua sus răsare,

Ca o taină mare…”

Gospodarii ies în pragul casei cu nuci, covrigi și mere. Luându-și ziua bună, copiii merg mai departe și se opresc în poarta altei case. Un câine se aude lătrând din ogradă. Mihai și Gabriela întreabă:

– Primiți cu colindul?

– Primim, primim! se aude dinăuntrul casei.

„Steaua sus răsare…”

Din pragul ușii, tanti Maria le dăruiește câțiva biscuiți, câteva nuci și 3-4 covrigi. Deodată, de după ușă, se ivește capul bălai al unui copil: Ionuț, băiatul gazdei, de numai patru anișori.

– Mami, mami, a venit Moș Căciun?

– Nu, Ionuț, sunt colindătorii.

– Când vine Moșul? Vleau să vină Moșul!

– O să vină… dacă ești cuminte!

– Mami, eu am schis o schisoale lui Moșu`!

– Ei, atunci sigur o să vină! Dar trebuie să te găsească dormind. El nu poate fi văzut decât de oamenii mari. Când copiii vor să îl vadă își dă cu praf magic și lui, și spiridușilor și renilor. Chiar și lui Rudolf, renul său favorit!

Colindătorii au colindat multe case în ziua aceea. Au umplut traista cu daruri și s-au întors acasă.

Înghețați de frig, dar fericiți, au trecut pragul casei și au început să-și împartă darurile. Apoi fiecare s-a culcat în patul său. Moș Crăciun a venit și la casa lor, călare pe vânt, cu tolba plină de tot felul de cadouri. Ce zi fericită!